Tokyo Rumania Go Koza

Blog

un motan vagabond in tokyo -capitolul 5

Posted by tokyorumaniagokoza on February 3, 2010 at 1:15 AM Comments comments (5)

5

Am furat pește mic proaspat la piața. Îmi l-am băgat în gură și am fugit cât mai repede spre pădure mică. Mă gândeam că pot mânca pește liniștit. Dar nu am putut pentru că o cioară a venit la mine. Ținta ei era peștele meu. La început am ignorat-o dar la un moment dat mai 3 ciori au venit. 4 ciori VS 1 motan nu este drept? Oricum lupta a început.

Atacul lui Roja -------cioara1 a evitat !

Atacul lui cioara 1 --- paguba pe coada lui Roja !

Atacul lui cioara 2 --- paguba pe piciorul lui Roja !

Atacul lui cioara 3 --- paguba serioasă pe spatele lui Roja !

Atacul lui cioara 4 --- paguba pe urechea lui Roja !

M-am simtit că parcă eu sunt soldat izolat infrânt. Sunt rănit și pește a pierdut. Vreau să mă răzbun pe ciorii dar cum? Toate ciorile sunt atât de negru și arată același. Nu cred că pot să cunosc 4 ciorile care m-au atacat.

Trebuie să admit că ciori sunt admirabile.

Încă nu pot să mănânc și m-am luptat așa că mi s-a facut foame mai mult.

 

                                                         va continua

 

poveste un motan vagabond ?n Tokyo-Capitolul4

Posted by tokyorumaniagokoza on January 20, 2010 at 9:17 PM Comments comments (2)

4

 

Așa sunt vagabond. Stăpânii mei erau amabili și mi-a plăcut de ei. Dar am ales viața liberă. „Am ales viața liberă” sună frumos, dar de fapt, când mă gândesc că voi sufăr de frică și foame de acum înainte, asta mă face melancolic.

 

Iar sunt optimist. Chiar dacă mor de foame, pot să rod ceva dacă mă duc la bucaterie restaurantului. Știu că multe resturi ies de la bucătăriile restaurantelor. Se afla multe restaurante mulținațional în Tokyo, așa că pot mânca mâncăruri japoneze, chineze, italiene,franceze, spaniole și românești (din păcate deocamdată nu se afla multe restaurante românești în Tokyo) așa mai departe. Dacă ghidul Michelin vrea să știe care restaurantele sunt bune pe aici, întreabă mă, cred că este cel mai bun mod.

 

Nu regret că am devenit vagabond din nou, dar apropo, cum va fi când mor singur eu? Va fi ușor și simplu. Cred că cineva, funcționar public mă ar găsi pe strada sau undeva, și mă ar pune în punga de gunoi. Asta e tot. Dacă mor când am stăpânii, ei se vor întrista de moartea mea și poate că vor cumpăra piatră de mormânt pentru mine.Nu știu care este mai fericit fiindcă după ce am murit, nu pot să mă șimt nimic. Dar poate că ar fi bucuros dacă cineva se întristează până la lacrimi pentru mine.

 

Hai, hai, acum ce să fac? Sunt atât de liber și pot să fac orice! Mi-e foame puțin, îmi vine să fur pește mare...

Va continua

poveste un motan vagabond ?n Tokyo - Capitolul 3

Posted by tokyorumaniagokoza on January 15, 2010 at 9:30 PM Comments comments (7)

3

Căpătând proprietarii, casa și numele, eram destul de multumit. Toata ziua am putut să stau în casa caldă, nu mor de foame și proprietarii mei erau amabili. Ei nu încearcă să mă îmbrace ceva, nu vor să-mi pună zgardă. De fapt eram interesat puțin să port zgarda dragută iar acum mi-e frică puțin de ea pentru o cauză. Este vorba când eram mai mic și vagabond.

Într-o zi, pe strada, îl văzusem pe un motan mare care purtase zgarda care arătase prea mică pentru el. Așa că îl întrebasem ”de ce porți zgarda așa de strâmt?” Răspunsese ”Când eram foarte mic, proprietarul meu mi-a pus zgarda aceasta. Dar câteva zile mai târziu, el brusc s-a pierdut. Nu avem face! Am devenit vagabond. Și am crescut din ce în ce mai mare, zgarda s-a făcut prea mică. Dar nu pot să-o scot, uneori nu pot respira bine!” Deci mi-e frică de zgardă.

Viața mea era pașnică până când s-a întâmplat o problemă. Căutam obiecte sau locuri să-mi ascut unghiile mele. Da, canapea e buna. Mi-am ascțit unghiile pe canapea, imediat soția a venit la mine și mi-a strigat ”Roja! Nu!” Tsk! Nu știam că pe canapea, ascțire este interzis. Pai pe jacheta piele este ok? Am făcut ascțire pe jacheta piele, soția a țipat ” Roja! Nu!!” Atunci cum e tapet? Am făcut pe tapet, mi-a spus ” Roja! Nu!” E de ajuns! Sau numele meu nou este Rojanu?

Am încercat pe canapea din nou, iar data asta am făcut ascuțire foarte liniștit ca să nu mă găsească ea. Dar ea s-a uitat la mine cu privirea rece. Lingând dosul mâinilor mele, m-am prefăcut să nu am făcut nimic. Și când am încercat să mă depărtez acolo, încet mi-a spus ” Roja,Nu”

M-am saturat. M-am gândit că dacă nu aș putea să fac ce vreau, ar fi mai bine să fiu vagabond.

M-am hotărît să devin vagabond din nou.

 

Va continua

poveste un motan vagabond ?n Tokyo- Capitolul 2

Posted by tokyorumaniagokoza on January 10, 2010 at 1:38 PM Comments comments (1)

2

 

 Acum eu nu mai sunt vagabond. Când noua proprietara a mea și eu am sosit acasa, un domn s-a apropiat de mine. Cred că el este soțul ei. Mi-a spus „kawaii”(dragut) uitându-se la mine.

Apropo, îmi amintesc ceva despre cuvântul „kawaii”.

Într-o zi, când mă plimbam pe strada, niște oameni vorbeau ceva cu plăcere. Ei spuneau kawaii vazând copii draguți. Eram de acord, copiii erau foarte draguți.

Într-o alta zi, am vazut că niște liceene spuneau „Uite omul de acolo! Este kawaii”aratând cu degetul spre omul  gras și foarte chel, capul lui era ca și cum ar fi bar code.

Într-o alta zi, am văzut că doua fete într-un magazin de prăjituri, spuneau kawaii vazând plăjituri care se vând. Desigur, nu pot să intru în magazinul, datorita peretelui de sticla, dinafara am citit după forma buzelor. Sigur că ele au spus kawaii.

Atunci am înțeles că kawaii este cuvântul puternic. Se folosește pentru oameni, mâncăruri și obiecte. Oricum, soțul mi-a spus kawaii, crede că eu sunt dragut și cred că eu sunt binevenit.

 

După ce am sosit acasa, la un moment dat, am auzit că proprietari mei spuneau „Tom, Miki, Michael, Ciocola”așa mai departe. A, da, trebuie să discute care nume este mai potrivit pentru mine. Dati-mi un nume frumos! Nu-mi plac de numele Tama, Buchi, Shirokichi, sunt vechi și nu mai sunt la moda.

 

In ziua următoare, soțul s-a apropiat de mine și m-a chemat Roger. Roger? Mi se pare că m-au numit Roger. Hm..nu e nici bun, nici rău. Nu știu de ce m-au numit Roger.. dar...o clipă...Roger este ca și cum ar însemna România și Japonia (Ro-Ja). Okey, acum mi-a placut. Eu sunt Roja.

 

Va continua

 

 

am gasit idea de povestea aceasta de la Marius. Multumesc Marius.

un motan vagabond ?n Tokyo-1

Posted by tokyorumaniagokoza on December 30, 2009 at 11:04 AM Comments comments (4)

Poveste –”Un motan vagabond în Tokyo”

1

Sunt un motan. Îmi pare bine. Înca nu am numele. Sunt tânăr, drănguţ puţin și sunt vagabond.

Trăiesc în Tokyo. Acum doi ani, m-am mutat aici,Tokyo. Până m-am stabilit aici, a fost probleme.După cum știi, pisici au teritoriu propriu. Am câștigat teritoriu aici după o lupta. Dușmanul meu, adică fostul proprietar de teritoriu, a fost gras ca categorie grea,cu vocea oribilă,a arătat foarte tare. Dar am fost mai tare la lupta.

Câteodată îi întâlnesc pe oamenii vagabonzi. Cred că nu-și pot permite să ne dă mâncări, dar ei ne dă.

 

Într-o zi de iarna, m-am săturat de frig şi foame. Vroiam proprietarul meu care mă hrăneşte. Vroiam să stau în camera calda şi să mă dezmierd puţin cu oameni.

 

Apropo, câteodată oamenii amabili găsesc pisici vagabonzi şi le iau acasă să-le hrănească.

Oamenii amabili trebuie să creadă '' din întâmplare, am întâlnit-o pisică vagabondă pe strada '' dar de fapt nu este întâmplare.

Când noi vrem proprietari, căutam oamenii amabili şi bogaţi. Pe urmă arătam în faţa lor şi prefacem să fim cuminţi că ei să ne hrănească. Aşa cum noi găsim proprietarii nostri. Toţi cei care au găsit o pisică pe strada şi au hrănit-o au fost alesi de noi.

 

Am început să-l căut proprietarul meu. Pe strada am văzut o babă bine îmbracata. Ea a arătat să fie amabilă şi foarte bătrâna, peşte 80 de ani. Speranţa de viaţa a femeilor din Japonia este de 85 de ani. Am doi ani şi voi trai mai 10 ani. Deci voi pierde proprietarul meu 5 ani târziu. Ea va muri înainte de mine. Aşa că am renunţat-o.

Pe urmă am văzut un om care arăta bogat şi amabil dar el a acompaniat de un copil. Iarăşi l-am renunţat pentru că îi urăsc pe copii.

În sfârşit am văzut doamna potrivita ! Am arătat în faţa ei şi am prefăcut să fiu foarte cuminte şi căm mizer. La un moment dat SUCCES! Ea mă a ţinut şi mă a adus acasă.

 

Va continua